Interviu: Roxana Murgu despre Band Of Creators! - Oana Tache

Interviu: Roxana Murgu despre Band Of Creators!

I-am luat Roxanei Murgu interviul asta acum vreo câteva luni…Nu l-am postat pana acum pentru ca așteptam un nou eveniment Band Of Creators, acolo unde designeri romani si internaționali spun povestea brand-ului care a revoluționat ideea de moda in Romania.

Iar mie nu-mi rămâne decât sa le MULTUMESC prietenelor mele care m-au îmbrăcat in cele mai stylish ținute! Daca pana acum nu ai facut cunoștiință cu Band of Creators!

image

Care e povestea BOC?

Povestea Band of Creators a inceput acum trei ani, pe terasa de la Carturesti. A fost mai intai o idee schitata pe o bucata de hartie, care stabilea primii pasi si care la momentul respectiv parea aproape o utopie, pentru ca nici eu, nici Camelia, asociata mea, nu mai facuseram asta vreodata. Doua luni a durat sa trecem de la plan la fapta, iar primul drum l-am facut la Cluj, la Universitatea de Arte si Design, de unde ne-am intors cu primele raspunsuri afirmative si o masina plina de haine.

Lansat intr-o prima faza ca magazin integrat in facebook, Band of Creators promoveaza si distribuie creatiile noului val de designeri romani, o generatie extrem de talentata. Aveam sa aflam curand ca pe facebook oamenii interactioneaza, isi povestesc vietile, fac schimb de informatii, dar daca vor sa-si cumpere lucruri, aleg varianta clasica de magazin online. Asadar urmatorul pas a fost lansarea magazinului online www.bandofcreators.com, care a permis si o mai mare libertate de miscare la nivel tehnic – spre exemplu, un zoom mai bun sau posibilitatea de a incarca un numar mai mare de fotografii per produs. Iar in iunie 2013 am deschis si showroomul Band of Creators Designers’ Store, langa Ateneul roman, de care ne ocupam in paralel cu magazinul online.

De la bun inceput, unul dintre principalele obiective a fost promovarea modei romanesti, pentru ca exista zeci de designeri tineri si talentati in toata tara, care isi vand creatiile la nivel local. Portofoliul care la inceput numara sapte designeri a fost extins in trei ani la 40, printre care Ioana Ciolacu, 109, Alina Morar, Smaranda Almasan sau Cathias Edeline.

Anul acesta am extins scoutingul catre Europa Centrala si avem deja 3 designeri straini in portofoliu.

2. Cine sunt oamenii din spate, povestitorii?

In spatele povestii stau doi oameni: Camelia Sas si eu, Roxana Murgu. Ne-am cunoscut in 2006, cand ne-am angajat la MediaPro Pictures, la departamentul de marketing. Am facut echipa timp de 5 ani, pana cand eu am plecat si am reintregit echipa in momentul in care am pus pe hartie ideea Band of Creators.

3. Povesteste-mi mai multe despre primul event BOC?

Primul eveniment Band of Creators a fost in octombrie 2013, cand am creat cu ajutorul scenografiei o gradina secreta in interiorul unui hotel din centrul Bucurestiului. 7 designeri din portofoliul Band of Creators au prezentat atunci o selectie din colectiile de toamna-iarna.

In martie 2014 Band of Creators si-a dus invitatii in Tara Minunilor, un loc in care obiectele, prin marimea lor, creau senzatia ca ai fost micsorat. De aceasta data 10 designeri si-au adus pe podium colectiile de primavara-vara 2014. Invitatii au jucat cricket, au probat palarii demne de un Mad Hatter si au socializat pe muzica trupei Dekadens.

Pe 8 octombrie am avut al treilea fashion show Band of Creators si surprize mai spectaculoase decât primele, iar acum in weekend-ul 28-29 martie am fost la ARTMARK la POP UP STORE-ul Band of Creators!

image

4. Cu ce designeri lucrati?

Portfoliul Band of Creators este format in acest moment din 40 de designeri: 109, Adelina Ivan, Aer Wear, Alina Morar, Alina Simion, Amelie Suri, Ana Maria Gal, Bipolar, Beliv, Cathias Edeline, Carmina Cimpoeru, Clean Everything, Crepe Black Collar, Dorv Clothing, Edita Lupea, Elena Perseil, Fandacsia, Florentina Giol, Ioana Ciolacu, Ioana Covalcic, Irina Florea, Lana, Larisa Dragna, Life in Mono, Marie Nouvelle, Moogu, Moon by Dana Rogoz, Prochaine, Sandra Galan, Simina Filat, Simona Semen, Smaranda Almasan, Teodora Mot, Traskin si Veronica Frisan.

Noi cautam incontinuu designeri tineri, ceea ce face ca portofoliul Band of Creators sa fie intr-o continua extindere. Din acest an ne indreptam atentia si catre Europa Centrala si de Est, iar primul pas a fost facut in cadrul evenimentului Band of Creators in Wonderland, cand am avut pe podium prima colectie a unui designer strain: Dorv Clothing, din Ungaria. La evenimentul din octombrie vom prezenta doi noi designeri straini care vor face parte din banda de creatori.

5. Ce inseamna work – shop-urile BOC?

De doua ori pe luna organizam evenimente in showroomul Band of Creators din strada Benjamin Franklin nr 14. Fiecare eveniment are o tema – spre exemplu, in cadrul unui astfel de eveniment, clientele au fost invatate sa se machieze singure, alta data le-am ajutat sa-si gaseasca palaria potrivita; le-am invitat la lansari de carte sau la cursurile sustinute in showroom de Fundatia Calea Victoriei. Si, in cadrul fiecarui eveniment le facem cunostinta cu unul din designerii din portofoliu, care le prezinta noua lui colectie si le ajuta sa-si aleaga tinuta potrivita.

6. Cati oameni trec pragul show-room-ului?

Showroomul este intr-o zona preferata de turistii straini si, pentru ca e semnalizat la strada si oamenii vad ca e un loc in care pot gasi creatii ale designerilor romani, intra macar de curiozitate. Prin urmare avem un flux permanent de clienti straini, la care se adauga clientele fidele Band of Creators si cele care afla din media despre noi si sunt curioase sa ne cunoasca.

7. Care sunt criteriile Join The Band?

Cautam in special designeri tineri, la inceput de drum, iar documentarea o facem preponderent online. Spre exemplu, am descoperit prima colectie a Adrianei Goilav pe facebook, pentru ca un prieten comun a dat like albumului respectiv. I-am scris chiar atunci, era 1.30 noaptea si mi-a raspuns imediat, iar acela a fost inceputul colaborarii noastre. Cand descopar o colectie care-mi place, sunt in stare sa fac adevarate anchete ca sa ajung la designer. In acelasi timp, primim si cereri de colaborare, iar criteriile de selectie sunt conceptul si coerenta colectiei, calitatea materialelor si finisajelor, dar si seriozitatea designerului si viziunea sa pe termen mediu si lung.

8. Care sunt vedetele din Romania care s-au aratat interesate de initiativel BOC?

Cele doua evenimente de pana acum s-au bucurat de participarea unui numar insemnat de vedete, precum Andreea Esca, Amalia Enache, Corina Caragea, Iulia Vantur, Alexandra Ungureanu, Corina, Adela Popescu, Veronica Pascu, Ilinca Vandici, Catalina Grama (Jojo) sau Simona Patruleasa.

9. Sa vorbim si despre Roxana omul – care este designer-ul tau preferat?

80% din hainele pe care le port sunt creatii ale designerilor romani; cautarile mele in aceasta directie au inceput inca de acum 10 ani, iar descoperirile mi-au depasit orice asteptare. De altfel, sunt multe cazurile in care hainele create de anumiti designeri au ajuns intai in dressingul meu si abia apoi in showroom. Dintre designerii straini imi plac Haider Ackermann si Ann Demeulemeester, iar mai nou am facut o pasiune pentru pantofii creati de Sophia Webster.

10. Dar daca ar fi sa-ti descrii stilul in 3 cuvinte care ar fi acelea?

Optimist, colorat, romanesc.

4 comments

  • Wooow! Chiar ma impresionat, poveste, detalii, romantic.
    Desi simplu, totusi de mare efect. De cele mai multe ori este dificil pentru a atunge “acest balans”.

  • Fantastic items from you, man. I have understand your stuff prior to and you are just extremely fantastic.
    I really like what you’ve acquired here, really like what you are saying and the way through which you assert it.
    You’re making it enjoyable and you still take care of
    to keep it sensible. I cant wait to read much more from you.
    That is actually a terrific website.