EXCLUSIV: Interviu cu IOANA CAPANU - PR MANAGER! - Oana Tache

EXCLUSIV: Interviu cu IOANA CAPANU – PR MANAGER!

Lucreaza in media si PR de peste 15 ani. A trecut de la presa scrisa la Public Relations, iar in prezent se ocupa de Burberry, Sport/Couture si Vans! E tanara, e haioasa, e misto si mi-e buna prietena! In plus, raspunde la intrebarea – poti sa faci si cariera si sa ai timp si pentru tine? Ioana Capanu intra astazi in galeria femeilor de succes pe care va invit sa le descoperiti AICI! ACUM!  

IMG_6759

1. Ce inseamna jobul tau?

Ce intrebare capcana! Jobul meu presupune a face fata in fiecare zi cu multa creativitate, nervi de fier si uneori umor unei liste interminabile de sarcini si provocari. In urma cu patru ani, m-am decis sa parasesc presa scrisa (domeniu in care am activat mai bine de 10 ani) in favoarea relatiilor publice, iar in prezent colaborez cu mai multe brand-uri din zona de retail, dintre care as vrea sa mentionez Burberry, Vans, Sport/Couture, New Era, precum si alte brand-uri autohtone. Pe scurt, eu sunt interfata dintre aceste brand-uri, presa scrisa si on-line din Romania, bloggeri, socialistes si vedete.

2.     Care a fost primul tau job si cum ai ajuns unde esti acum?

Primul job a fost cel de reporter la Realitatea TV, in 2001, dar drumul meu in presa a inceput la revista Madame Figaro, cand aveam 19 ani. Dupa televiziune, am cochetat cu presa scrisa in calitate de editor al revistelor TVMania, Viva!, Bolero si InStyle. Cu toate ca am fost indragostita de presa scrisa, intotdeauna mi-am dorit sa ma dezvolt pe planuri paralele, asa ca am urmat cursurile unui master la “Scoala de Stiinte Politice si Administrative David Ogilvy”, din Bucuresti. Timp de un an l-am reprezentat pe Valeriu Lazarov si casele de productie din Romania, job care mi-a deschis apetitul pentru P.R.. Unde am ajuns acum? Probabil, unde am intuit la un moment dat ca voi ajunge, desi nu vedeam exact drumul! Cred foarte mult in destin sau in karma. Totul se intampla cu un scop, intr-o inlantuire logicasi coerenta, atunci cand privesti in urma.

Daca esti ambitios, perseverent si mai ales sincer cu cei din jur, dar si cu tine insuti lucrurile se intampla de la sine!

3.     De cati ani lucrezi la ei si care crezi ca sunt TOP 3 calitati ale tale ca manager de proiect?

Am implinit 365 de zile X 3 ani in cadrul companiei Global Eye, cea care detine francizele brand-urilor mai sus amintite (La multi ani mie!!!), dar cred ca timpul se scurge altfel in acest domeniu, decat in zile, luni sau ani. Ca sa citez o reclama de la televizor “au fost zeci de mii de mail-uri, mii de comunicate de presa, sute de sedinte, zeci de evenimente si multe nopti nedormite”!

4.     Cum arata o zi din viata ta, la munca?

Ziua la munca incepe intotdeauna acasa, unde imi verific de la primele minute ale zilei telefonul: respectiv conturile de Facebook si Instagram. Mail-urile incerc sa le deschid de pe computer, intrucat exista posibilitatea sa le sterg din greseala. Sunt o persoana foarte dezorganizata in “ordinea” mea, pe alocuri haotica, dar mintea mea este structurata pe planuri paralele, asa ca unoeri fac mai multe lucruri in acelasi timp: postez pe conturilde social media, verific comunicatele de presa pe care le trimit, fac moniotorizari, citesc presa, raspund sau dau telefoane… Am zile pe care mi le petrec la birou, la sediul companiei, unde particip la sedinte sau brain-storming-uri sau pur si simplu ma transform intr-un “soricel” de calculator si fac rapoarte, dar si zile foarte agitate in care am multe intalniri, organizez evenimente sau particip la diferite evenimente mondene. De cele mai multe ori, ziua mea de munca se termina tarziu, chiar si la ora 23.00-24.00, dar evident incerc sa compensez in alte zile in care am un program mai lejer. Nu am fost niciodata “a nine to five person” asa ca nu ma plang!

5.     Cat la suta dintr-o zi din viata ta inseamna munca si cat la suta timp liber?

Nu as putea sa contorizez, dar recunosc ca sunt zile in care incerc sa ma rasfat, cu lucruri marunte: o manichiura, o sesiune de shopping, un masaj… micile placeri ale vietii. Exista un autoreglaj, evident totul este sa pastrezi un echilbru! Unoeri viata inseamna multa munca, dar daca iti impui niste target-uri satisfactiile sunt pe masura!

6.     Care sunt cele mai mari conturi pe care le-ai gestionat sau le gestionezi?

Burberry, Sport/Couture si Vans, dar in trecut m-am ocupat si de Technogym .

50bfdaa3-84f8-4ed3-b7f0-aa896f263cdb

7.     Cu ce vine ca plus valoare agentia ta in comparatie cu celelalte agentii din Romania?

Nu as vrea sa ma compar cu alti profesionisti sau cu agentii din domeniu (fiecare isi face treaba cat poate de bine), cred insa ca skills-urile mele au fost: un back-ground solid in presa scrisa, o agenda foarte bine pusa la punct, respectiv networking-ul, abilitatea de a transmite o informatie intr-o forma prietenoasa, promptitudinea cu care am raspuns cererilor jurnalistiulor si inventivitatea cu ajutorul careia am iesit din situatii limita.Plus, motivatia si ambitia de a reusi cu orice pret si de a demonstra ca “exista viata dupa presa scrisa” si ca poti reusi intr-un domeniu aparent ermetic chiar daca nu ai un nume celebru!

8.     Ce face o PR-itza ca tine in timpul liber? Care-i ultima vacanta in care-ai fost?

Am o regula, pe care incerc sa o respect cu strictete: nu muncesc in week-end-uri decat daca ma confrunt cu o situatie limita. In schimb, imi place sa “gatesc” brunch-uri si incerc sa ma relaxez prin lectii de Yoghilates (Yoga si Pilates) sau inot. Vara fac jogging (in fiecare dimineata sau seara) si practic wakeboarding, citesc inainte de culcare macar cateva pagini dintr-o carte sau o revista, plec in excursii de 2 zile prin tara (uneori urc pe munte sau incerc sa descopar conace reabilitate din Romania)… evident, totul e planificat! Vacantele sunt punctul meu forte: vara vizitez ceva in Europa, iarna Asia sau o tara calduroasa. Tocmai m-am intors dintr-o excursie de doua saptamani din Hong Kong, Macao si Thailanda. Aspir sa devin globetrotter si abia astept sa iti raspund atunci la un interviu!

Oana Tache

I love questions and answers, tattoos and loud music. I'm a social media addict and an adrenaline junkie. I'm your party partner and DIGITAL HOST. Are you ready for some online quality content? :)

View all posts