#rockstarkid #PetruLucas,
Se face un an de când am aflat că ești! Un an de când mă gândesc la tine în fiecare zi. Un an de când ești cea mai importantă și frumoasă schimbare. Un an de când nu îmi mai doresc să mă întorc în timp și să caut prin amintiri în care tu nu erai încă…Dar nici nu mai știu cum era viața mea înainte de tine și îți spune mama că asta e cel mai mișto sentiment. Pentru că nu mi-ai luat nimic. Dimpotrivă! Mi-ai dat! Mi-ai dat mai multe răsărituri decât am văzut vreodată, am ascultat cu tine muzică de când ne știm împreună, dansăm împreună pe bătăile inimilor noastre, ne plimbăm unul în brațele celuilalt, râdem din prima zi în care ne-am întâlnit și față în față și ne ținem de mână pe drumul ăsta nou pe care tu abia l-ai început. Și pe care sunt cea mai fericită că îți sunt alături…
Le bebe, 2020 nu e anul pandemiei, al incendiilor în întreaga lume, al schimbărilor climatice, al #blacklivesmatter, al luptei pentru supraviețuire, al alegerilor, al distanțării sociale, al măștilor…Nu, mama. E anul în care ai coborât pe coada unui curcubeu colorat ca cele care ne-au făcut zilele mai frumoase anul ăsta. E anul în care tu ai oprit lumea în loc ca să vii să ne cunoaștem. E anul în care întreaga lume s-a schimbat pentru că tu și alți copii din generația alpha să restartați planeta și să ne dati tuturor un alt sens. Un nou sens.
E anul în care m-ai învățat că uneori e bine să mai și stăm locului ca să putem merge mai departe!
Și dacă tot stăm la povești despre începuturi, ia hai să te duc până în capătul celălalt al lumii să vezi unde a început povestea ta. Te duc în țara tehnologiei, a tradiției și a infrastructurii – JAPONIA! De acolo vii tu și acolo ne vom întoarce împreună, micul meu samurai.
Ești gata?
Aterizezi la Osaka și te “curentezi” instant. Realizezi că extratereștrii există, au venit deja și s-au stabilit în estul Asiei unde soarele răsare la propriu. Pe străzile pline de reclame luminoase cu sonor peste tot ceva vorbește, cântă, te atrage în magazinele de toate felurile. De la bazaruri până la mall-urile cu 9 etaje cu toate jocurile și jucăriile de pe planetă, gadget-uri, cosmetice, ceaiul verde și orezul care îi fac mândri deținători ai titlului de cei mai mari producători de pe planetă. Au și shop-uri de brand și fițe dar pe urban fashion nu stau grozav.
Odată ce te-ai conectat senzorial la cultura asta nouă pe care vrei să o descifrezi, realizezi că singura metoda prin care te poți înțelege cu ei e Google translate pentru că nu o rup pe engleză. Așa că stai cu mobilul la gură și zici în engleză și cumva ajungeți să vă înțelegeți la mijloc. În trenurile de mare viteză care ating și 300 la oră, în galeriile infinite de trenuri, în labirinturile de la metrou, în orice mijloc de transport în comun toate device-urile digitale trebuie date pe silent. Japonezii s-au dezobișnuit să vorbească între ei darămite cu turiștii pe care îi privesc cu ochi mari (sic!) și cărora le mai zâmbesc uneori.
În Kyoto totul despre geishe e legendă. Sunt pline străzile de chinezoaice în kimono-uri închiriate pentru poze de Instagram. Dar ai temple! Cele peste 1600 din împrejurimile fostei capitale japoneze concurează la un loc cu renumitele Itsukushima unde e poarta plutitoare Torii, cu Todai-ji din Nara unde e cel mai mare Buddha din bronz din lume și unde poți hrăni sutele de caprioare care se plimbă libere pe străzi; cu templele din Nikko sau cu cel din Kunozan Tosho-gu unde e îngropat cel mai mare shogun shintoist – Tokugawa Ieyasu.
La japonezi religia e împărțită sau comună. Poți fi Buddhist, Shintoist sau amândouă la un loc și să nu superi pe nimeni. În fiecare casă tradițională cu ferestre din hârtie de orez și dușumea tatami găsești ambele feluri de altare.
Dacă la Hiroshima totul e extrem de steril și muzeul ridicat victimelor te lasă rece sau dacă nu prinzi zăpadă pe Fuji din cauza schimbărilor climatice, fii sigur ca odată ajunsă în Great TOKYO Area o să trăiești cât pentru toate viețile!
Cei 40 de milioane de oameni din zonă nu o să te lase să dormi. Ai de văzut cartierul Harajuku cu celebra Takeshiba Street, poți să te urci într-un zgârie nori să vezi Shibuya Crossing – trecerea de pietoni pe care trec într-un minut peste 2500 de oameni din toate părțile; sau să petreci în vreun club din Kabuki-Cho. Poți să te pierzi pur și simplu pe străzi la o porție de carne de vita KOBE A5 pe băț și un pahar de vin de prune!
Japonia nu o să te lase sa te plictisești deloc. O să te îndrăgostești de extratereștrii de acolo așa cum m-am îndrăgostit eu de tine de 1 an de zile de când te-am văzut pe un ecran de ecograf și erai mic cât un inel. Cu fiecare bătaie de inimă a ta, cu fiecare poză din burtică am început să mi te imaginez. Dar mi-ai depășit orice așteptare!
Ești puternic, curajos, curios, cuminte, bun, frumos și vesel! Râzi întruna și ai cele mai frumoase mâini și piciorușe. Mă pierd în ochii tăi cum se pierde Japonia în Pacific și mă trezesc în fiecare zi fericită că te aud respirând lângă mine. Dar ești și independent și vrei să dormi singur, la tine-n pat. Așa ai fost din prima zi. Îți ții și biberonul singur deși nu ai nici 5 luni împlinite. Așa de tare ești! Vrei să crești repede și vrei să faci singur.
Se face un an de când timpul meu zboară mai repede. Nu te grăbi să te faci mare.
Mai stai un pic și lasă-mă să te hrănesc cu iubire și povești!
Bebe Lucas, te iubesc pentru că ești!
